Cănd vine vorba de produsele pe care le facem, sunt o grămada de combinații posibile
între calitatea lemnului, caracteristicile lemnului, finisajul, combinațiile cu alte
materiale și, evident, factorul decisiv – creativitatea.

De regulă, când începem un proiect nou știm ce va ieși.
În cazul măsuței noastre Kameleon a fost un proces altfel. Nu știam cum sau ce o să
iasă pentru că era prima dată când foloseam acest tip de lemn, lemnul de salcie.

Si nu orice lemn de salcie, ci un ciot foarte cariat, aparent fără nicio șansă de salvare.
Era atât de cariat încât degetul intra în lemn cu ușurință.
Era atât de uscat, încât greutatea unei bucăți cu diametrul de 60 cm și o grosime de 8
cm nu depășea 1 kilogram jumate.

Era parcă “nelemn” și aducea cu un burete foarte uscat.

Inițial am zis că nu putem face nimic cu el. “Nici de foc nu e bun” pentru că nu avea deloc putere claorică care este oferită de densitatea fibrei lemnoase.

Era atât de bolnav și urât încât, când mă uitam la el, îmi amintea de epitaful lui Arghezi – “Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumseți și prețuri noi.” 

Și cred că epitaful a fost de fapt un declanșator pentru mine. Am vrut musai să îl confirm sau, cel puțin, să încerc.

La început am curățat lemnul, după ce am scos pământul din el, deoarece înainte stătuse jumătate în pământ. După ce am eliminat partea compromisă, am încercat să asamblăm bucățile desprinse. 

După care a trebuit să îndreptăm fețele. O masă trebuie să aibă o planeitate perfectă pentru că altfel…se răstoarnă paharul cu picior lung. 🙂

Singura variantă să facem din acele resturi o măsuță a fost sa adăugăm rășină și să reconstruim o formă rotundă. Am construit o formă ovoidală și am început să adaugăm rășina peste lemnul așezat în formă. 

Pentru că lemnul era foarte uscat, procesul de stabilizare cu rășină a durat mai mult decât de obicei. 

Într-un final, restul de lemn a prins formă, rigiditate și planeitate. 

După o lună de la decizia de a face măsuța, ea a fost gata. A fost un proces foarte migălos. În unele etape am lucrat cu periuța de dinți, feonul de uscat părul și cu o freză similară celei folosită de stomatolog pentru îndepărtarea cariilor dentare, pe lângă sculele clasice din atelierul de tâmplărie. Până la urmă și improvizația face parte din proces. 🙂

Din punct de vedere estetic a ieșit ceva … (fac o comparație exagerată din lumea filmului) între Stanley Kubrick și Tarantino. Adică lent, migălos, amplu, dar violent și sarcastic în același timp. Cam așa am înțeles eu relația cu măsuța din perspectiva lucrului și a rezultatului final. 

În funcție de locul în care este expusă, și mai ales în funcție de cum cade lumina, măsuța tinde să cuprindă culorile din jur. Din acest motiv i-am zis Kameleon. 

Măsuța a plecat la Mihai și stă acum lângă un șemineu și lângă o masa mare, realizată tot de noi.

Florin