Nu poți face ceva din nimic, ar zice mintea rațională.

Poți face orice din nimic pentru că nimicul există atunci când omul decide să-i dea sens, ar zice mintea visătoare. 

Nimicul este un concept inventat de om pentru a explica, de regulă, ceva ce nu se poate percepe cu ajutorul simțurilor. 

O idee se naște din nimic ca mai apoi să explodeze și să poată schimba chiar lumea.

Brâncuși a mărturisit la finalul vieții ceva care surprinde transformarea nimicului – Eu nu creez păsări, ci zboruri. O expresie cât o lume de idei. Prin puterea minții, căci ideea s-a născut dintr-un gând, a oferit un alt sens existenței însăși, schimbând perspectiva.

La filozofii antici nimicul era opusul ființei, adică neființa. Mai târziu, în secolul XIX, Henri Bergson a adus în discuție existenta unui nimic absolut și a unui nimic relativ. 

Spre deosebire de nimicul absolut care este de neconceput în absurditatea lui, nimicul relativ se referă la ceva ce așteptăm să fie sau să se întâmple și nu s-a petrecut ori la ceva ce ar putea apărea, în anumite contexte. 

Povestea mea despre nimic este următoarea.

Valentin îmi este acum prieten, dar când am discutat prima dată despre masa lui ne știam vag de tot. Dorința lui de a avea o masă ne-a creat multe contexte pentru a ne vedea. 

Mi-a spus la început că vrea o masă…. mai specială. Dar tot ce realizăm noi este special în sensul în care, ajutați de unicitatea fiecărei bucăți de lemn, mesele se deosebesc în mod evident.

Am început să mă frământ puțin și să mă gândesc la ce pot aduce nou față de alte lucrări. Așa am decis să facem pentru prima dată ceva din nimic. Nu din nimicul lui Bergson, ci din nimicul proverbial, din resturile resturilor de lemn. 

Am găsit cu ajutorul unui coleg la un vecin de-al lui, acasă într-un șopron, o grămadă de resturi de lemn de nuc, multe crengi și câteva bucăți de rădăcină. I-am cerut omului un sac și am aruncat în el crengile mai groase, resturile rădăcinii și le-am dus la atelier. 

Am curățat cu grijă fiecare bucată, după care am zis să le aranjăm în formă dreptunghiulară. Apoi, pentru a lega lemnul, am hotărât să pigmentăm rășina cu cel mai negru-negru. Procesul de lucru a fost chinuitor și lung, cu multe poticneli cauzate în principal de faptul că blatul nu avea o coloană vertebrală ca în cazul altor blaturi. 

În cazul nostru nu exista nicio bucată de lemn pe toată lungimea blatului care să îi ofere rezistență. Dar, cumva, într-un final, am reușit să finalizăm masa lui Valentin.

Pot să confirm că atunci când faci ceva din foarte puțin, simți un fior deosebit. Ideea de nimic pe care am invocat-o la început este metafora pe care o propun pentru înțelegerea forței imaginației. Odată ceva imaginat, acesta se naște si prinde substanță, depășind limitele auto-impuse. 

În cazul nostru, din aproape nimic, s-au legat o masă și o prietenie la fel de strânse și astăzi.