Acest articol nu este despre mese, e despre o legendă construită în jurul unor măslini sălbatici. Totuși, noi la MOTH ciulim urechile cu mare interes la orice subiect care are legătură cu lemnul și implicit, cu copacii.

Tema a fost intens dezbătută în mediul online când am scris-o tocmai datorita ineditului său – originea unor copaci din Cluj care pot fi legați de o campanie militară a turcilor din secolul XVII.

Contează să cunoaștem adevărul și trebuie făcută distincția dintre legendă și fapt istoric. 

În același timp povestea are sens. Cred că nu vom ști cu adevărat cum au ajuns acei copaci în Cluj pentru că argumente valabile există și pentru cei care consideră ca au fost aduși de turci, cum există argumente și pentru cei care consideră ca nu au legătură cu acea campanie militară. Așadar, începem.

  Legendelor Clujului mai putem adăuga încă una. E despre măslini și turci. E o istorie pe care merită să o citești. Poate fi adevărată.

Așadar, într-o săptămână ploioasă din primăvara anului 1603, o armată de aproximativ 10.000 de turci staționa undeva la intrarea în cetatea Clujului. Vremea ploioasă a făcut ca unii soldați să răcească și astfel aceștia au apelat la remediul cunoscut – fructul de măslin sălbatic pentru a combate efectele răcelii. Medicamentele în acele vremuri erau formate din amestecuri de plante în principal. Fructul măslinului sălbatic are caracteristici similare cătinei.  Multă vitamina C combinată cu uleiuri complexe, minerale etc. Apoi, din zecile de mii de sâmburi azvârliți pe jos, în pământul plin de apă, unii au prins rădăcini și au început sa crească. Aceștia trăiesc cam 80-100 de ani apoi, din rădăcina lor și din fructele lor se nasc alți și alți măslini. 

Margareta Rachită Aslan, cea care mi-a atras atenția asupra acestui subiect a absolvit cursurile de diplomație la Academia de Diplomație Culturală din Istanbul și e unul din cei mai respectați turcologi. Noi am fost și vecini când eram copii. 

Margareta văzuse o poza pe care eu am pus-o pe Facebook cu zona în care se aflau acești măslini și m-a întrebat dacă știu ce specie de copaci sunt cei din poza mea. Eu, am zis ca e un soi de salcie dar nu sunt chiar sigur… Ea a zis că sunt măslini.

I-am zis ca măslinii nu sunt o specie care să aibă o tradiție locală și că nu sunt o specie care să se aclimatizeze bine locului. 

Bunicul Margaretei, Francisc Kondor pe care l-am cunoscut și eu, om sfătos, fain i-a zis Margaretei că-s de la turci măslinii. Si peste ani Margareta a ajuns cercetător și a pornit investigația. A studiat sursele istorice și….. a ieșit o poveste pe cinste despre un alt Cluj, cel din istorie. Redau mai jos, pe scurt ce a descoperit Margareta.

„ În timpul Principatului Autonom al Transilvaniei aflat sub suzeranitatea Porții otomane (1541-1688) a fost o expediție militară”. Mai precis “în 1603 Moise Székely pornește împreună cu pribegii transilvăneni refugiați în vilayetul Timișoarei, însoțit de trupele otomane puse sub comanda lui Bektaș pașa…”știm de la cronicarul Nagy Szabó Ferenc că tabăra otomană era plasată în afara zidurilor orașului Cluj”.

“Această tabără trebuie să fi fost plasată dincolo de Hoștatul clujean, la o distanță rezonabilă de zona locuită care să ofere siguranță localnicilor și spațiu suficient trupelor, într-o zonă cu acces la apă pentru adăparea animalelor și în apropiere de un drum principal pentru a favoriza tracțiunea animală a carelor ce le aparțineau. Dacă ar fi să trasăm această zonă, ea ar trebui să fie în partea estică a Clujului, spre capătul actualului cartier Mărăști, ușor înspre zona Groapă-Între Lacuri înspre Someșeni. Se afla oarecum la mijlocul distanței dintre cele două așezări medievale Cluj și Someșeni. Această trasare se suprapune în bună măsură ariei populate cu măslini, care, datorită poziționării lor, au reușit să scape din calea proiectelor de urbanizare derulate pe parcursul ultimului secol.”

“Desigur, se pune întrebarea: „Ce legătură au măslinii cu tabăra otomană?”. Răspunsul este foarte simplu. Ostașii din trupele otomane purtau în desăguțele lor diverse doftorii cu care aveau să se lecuiască în caz că se îmbolnăveau… Era un fel de desăguță personală de prim ajutor. Fructele măslinilor conservați prin uscare erau un extraordinar remediu pentru întărirea sistemului imunitar, folosit în răceli, stări diareice, dizenterie și multe alte boli care erau inevitabile pentru un ostaș aflat în expediție. Din câte cunoaștem, vremea din Cluj în primele zile ale staționării lor nu a fost deloc bună, a plouat torențial. Dat fiind că măslinul sălbatic este un arbore înrudit cu cătina albă, cam ceea ce reprezenta în practica populară locală remediile pe bază de cătină, cam așa trebuie înțeleasă utilizarea fructelor uscate de măslin sălbatic. Ieftin, un supliment alimentar natural accesibil tuturor… Fiecare armată utiliza remedii naturale, să spunem, specifice. Nu este străin nimănui faptul că soldații ruși utilizau sămânța de floarea soarelui, foarte bogată în conținut de acid oleic, obicei care a fost preluat și de noi…. 

“Însă fructul de măslin sălbatic este un depozit de vitamine, oferă energie și vitalitate consumatorului, exact de ce avea nevoie un soldat. În timpul campărilor consumau fructe de măslin sălbatic, al căror sâmburi le-au aruncat probabil ici-colo. Se spune că din acești sâmburi ar fi răsărit măslinii sălbatici. Ulterior s-au înmulțit în voie, din fructele căzute.” 

“Derulând mai departe firul poveștii cu măslini, am identificat întâmplător o altă zonă ce cuprinde câteva exemplare din specie. Ei sunt poziționați în cartierul Grigorescu, pe malul Someșului, pe un fragment al Bulevardului 1 Decembrie 1918, în zona Dispeceratului de Autobuze. Iar dacă acești arbori sunt urmași ai celor ce au rămas de pe vremea staționării contingentelor otomane, atunci ele constituie dovezi vii în susținerea frumoasei legende a lui Donath, când, prin 1660 s-a încercat schimbarea cursului Someșului pentru a se lăsa orașul fără apă. De remarcat și în acest caz, că și aceste exemplare au scăpat la limită, total întâmplător, de planurile de urbanizare, ca să nu fie tăiați; se află lângă o sursă de apă – Someșul, aproape de Dealul Hoia și de Tăietura Turcului. 

S-a trecut la cartografierea zonei, și încărcarea imaginilor cu măslini sălbatici pe harta google. Rezultatul final a evidențiat două zone populate accentuat de măslini sălbatici, ambele erau în formă aproximativ patrulateră, ceea ce poate duce cu gândul la sistemul de încartiruire a unor tabere militare vechi. În cazul Legendei lui Donath, populația de măslini vine ca o mărturie a evenimentului și a existenței curajosului personaj clujean. Legenda măslinilor sălbatici din Mărăști, reală sau nu, este o minunată povestire care ne amintește de vremuri trecute, încărcate de istorie. Ambele legende se suprapun unor realități istorice – încartiruirea unor contingente militare otomane formate din mii de osteni, realități susținute de surse cronistice. ”

Articolul complet este aici :Aleea măslinilor sălbatici. Între legendă și adevăr. – (sozmedia.ro)