“Recuperăm lemn, restaurăm povești unicat” nu este un simplu slogan, este promisiunea MOTH de a oferi copacului șansa bine meritată de a-și etala frumusețea cioplită natural de-a lungul zecilor de ani.

Într-o dimineață de toamnă, rătăcindu-mi gândurile pe trotuarul străzii Clinicilor, cu privirea în jos, am tresărit întâlnind trunchiurile tăiate ale unui pâlc de frasini, tei și arțari bătrâni. Au îmbătrânit și s-au îmbolnăvit în curtea spitalului. Probabil, dacă ar fi fost duși la consultație, niciun medic nu le-ar mai fi dat nicio șansă. Chiar dacă ar fi tratat și copaci, medicii au și ei limitele lor. Erau mâncați de carii în interior, un fel de cancer al copacului. Masa lor lemnoasă fusese distrusă fibră cu fibră.

Aflându-se în declin fiziologic, cu goluri uriașe săpate în trunchi, reprezentau deja un pericol pentru oameni. Ar fi putut oricând să cadă peste mașinile parcate, așa cum se întâmplase în urmă cu vreo 4-5 ani. Era clar, nu se mai putea face nimic cu trunchiurile, doar să ajungă pe foc.

Mi-a rămas gândul la ei după ce am reușit să mă smulg de acolo. Până la urmă nu fuseseră niște copaci oarecare. Zeci de ani la rând au alinat suferințele atâtor bolnavi, fie încântându-le privirea îngreunată de suferință, fie oferindu-le puțină umbră și răcoare.

Nu meritau puși pe foc. Povestea lor merita să dăinuie. M-am hotărât atunci ca în dimineața următoare să dau de urmele celor care au tăiat copacii și să mă întoc în atelier cu măcar un metru de poveste trunchiată.

Cu răbdarea unui copac, din om în om, am reușit să găsesc firma de toaletare a spațiilor verzi și să înduplec una dintre persoanele de acolo să mă lase să îmi aleg câteva bucăți din… istoria orașului. Seara eram împlinit, aveam în atelier bucăți din Cluj.

Povestea prindea rădăcini. În ziua următoare, o prietenă cu acces la o colecție impresionantă de fotografii vechi din orașul Cluj-Napoca m-a ajutat, trimițându-mi o ipostază din 1901 care surprindea exact zona în care am găsit eu trunchiurile. Aici, la începutul secolului, se pare, răsăreau cu speranță și planuri mari câțiva puieți de copaci. Mari șanse să fi fost vorba de aceiași copaci.

Astăzi, povestea copacilor de pe Clinicilor circulă chiar pe la mesele create de noi, din lemnul lor prețios. Oamenii o ascultă fascinați și le privesc cu alți ochi, cercetându-le fibra. Ca și când lemnul ar fi viu și ar vorbi despre trecutul lor la care au fost martori, tot timpul în picioare, indiferent de vremuri, indiferent de suferințe.

“Copacul uscat

este gata să zboare

sau dă în floare?”

Haiku – Kobayashi Issa (1763-1828)